Taierea vitei de vie in verde prespune o serie de lucrari pe care le vom realiza in perioada de vegetatie a plantei, cu scopul de a o ajuta sa se dezvolte armonios.
Trebuie precizat inca de la inceput ca nu trebuie sa se exagereze cu aceste interventii, deoarece vita de vie este una dintre cele mai rezistente plante, mult mai rezistenta chiar decat multi arbusti fructiferi.
Vita de vie are nevoie, pentru o fructificare abundenta, de cel putin 8-12 frunze situate deasupra ultimului ciorchine de pe coarda. Acesta trebuie sa fie punctul maxim de reducere al corzii. Lucrarile in verde sunt considerate toate interventiile din perioada de vegetatie efectuate asupra lastarilor, corzilor, intretinerea butucilor etc.
Taierea vitei de vie in verde: necesitatea lucrarilor
Cresterile anuale ale lastarilor pomilor fructiferi tineri, intrati pe rod, ating 40-60 cm, pe cand cele ale vitei de vie sunt de 2-3 metri. Acesti lastari lungi ingreuneaza desfasurarea lucrarilor de intretinere. De asemenea, si frunzele se umbresc reciproc.
Din acest motiv, riscul de imbolnavire a plantelor este mult mai mare, iar coacerea este mult ingreunata, motiv pentru care copilitul si carnitul sunt obligatorii.
In viile cu distante mai mari intre randuri, cu forme de conducere inalte, cresterea lastarilor este mai putin viguroasa. Teoretic, vita de vie se poate cultiva si fara taieri in verde, insa acest lucru este posibil doar in zonele unde, datorita conditiilor de mediu, exista un echilibru intre crestere si fructificare. In aceste cazuri este exploatata intreaga suprafata foliara.
Planta trebuie sa fie mereu aerisita, coardele bine intinse si fixate pe spalier. In conditiile tarii noastre, taierea vitei de vie in verde este obligatorie.
Alegerea lastarilor
Se face in cazul taierilor fara verigi de rod pe butuc, iar in acest fel se face reglarea incarcaturii pe rod. Se mai aplica si la formarea butucilor tineri, indeosebi la soiurile cu sistem foliar foarte des.
In primul rand se pastreaza pe butuc lastarii care au ciorchini, cei care folosesc la formarea butucului si cei utilizati la taierile din anul urmator. Surplusul de lastari se indeparteaza cand ajung la lungimea de 20 cm, cand nu sunt lignificati si se rup usor chiar cu mana.
Legat de taierea vitei de vie in verde, formele de conducere cu cap inaltat si brate se aplica o taiere la cep scurt cu 6-10 lastari pe metru patrat. In cazul unei taieri la cep lung, numarul lastarilor patrati va fi de 10-12.
La formele de conducere cu diferite cordoane sau la conducerea sub forma de umbrela (vas), se lasa 10-16 lastari pe metru patrat. Se recomanda insa pastrarea unui numar mai mare de lastari fata de cel indicat, pentru a avea o rezerva.
In conditiile de cultura medii sau in cazul soiurilor rare, metoda se aplica la formarea butucului. La butucii si plantele pe rod lastarii alesi se pastreaza, iar ceilalti se inlatura. In viile pe rod se inlatura surplusul de lastari, in primul rand lastarii sterili, iar in cazul unei incarcaturi de rod exagerate, o parte din coardele de rod.

In viile bine intretinute, cu o incarcatura de rod echilibrata aceasta lucrare se aplica rar. Daca la taierile in uscat s-a calculat corect incarcatura de muguri, numarul lastarilor pe butuc trebuie sa corespunda cu numarul ochilor pastrati.
Taierea vitei de vie in verde: carnitul lastarilor
Estea cea mai frecventa lucrare in verde a vitei de vie. Prin aceasta lastarii se scurteaza. Lucrarea are ca scop usurarea executarii lucrarilor agro-fitotehnice si favorizeaza patrunderea luminii in interiorul butucului.
Aceasta lucrare care compune taierea vitei de vie in verde micsoreaza in realitate suprafata de asimilatie a lastarului, iar acesta, comparativ cu cel necarnit, isi pierde din vigoare. Pentru planta in ansamblu lucrarea este benefica, deoarece lastarii necarniti se umbresc unii pe altii.
Fara carnirea lastarilor, fructele si lemnul lastarilor se matureaza mai greu, iar tratamentele sunt ingreunate, de aceea si riscul de boli este mai mare.
Carnitul se face moderat, la momentul optim, cu foarfeca. Lastarii foarte tineri se inlatura cu mana.
La soiurile lasate libere lastarii se carnesc la inceputul lunii iunie, pentru a evita culcarea lor. In plantatiile cu sistem de sustinere aceasta operatiune se face mai tarziu (mijlocul lui iulie).
Executat in timp util, carnitul creste productia de struguri, iar strugurii isi incep maturarea mai devreme. Daca lucrarea se face prea devreme, toate aceste procese evolueaza in sens invers.
Aranjarea, legarea si dirijarea lastarilor
Sunt operatiuni complementare lucrarilor in verde. Aceste lucrari sunt necesare doarece lastarii nu se pot mentine in pozitie verticala. Se aplica in plantatiile de vii pe spalier sau in viile sustinute pe araci.
In plantatiile de vii sustinute pe spalier cu carme duble, dirijarea lastarilor cu mana printre sarme nu este suficienta.
Aici, ca lucrari complementare la taierea vitei de vie in verde, putem aminti de legarile partilor lemnoase ale butucului, tulpinii, bratelor, cordoanelor, lucrari complementare taierilor. Legaturile partilor batrane se refac dupa un an sau doi, pentru a se evita strangularea lastarilor.
Ca materiale pentru legat se folosesc rafia, fibrele de canepa etc. Legaturile se fac in forma de opt, pentru a evita aparitia fenomentului de frecare. Legatura nu trebuie sa fie nici prea stransa, dar sa ofere siguranta.
Unele operatiuni speciale in verde, de exemlu alcatuirea boltilor din frunzis sau separarea sau pieptanarea lastarilor, sunt necesare si specifice anumitor forme de conducere, cum sunt cordonul Lenz Moser si Sylvoz.
Bolta se formeaza prin dirijarea intre sarme a treimii din mijloc a lastarilor, a doua treime este dirijata in partea dreapta, iar a treia treime in partea stanga.
Partile laterale si cele aflate pe cordoane se carnesc la 30-40 cm deasupra perechii de sarme din partea superioara.

De mentionat, la taiarea vitei de vie in verde si ca separarea prin pieptanare a lastarilor se utilizeaza in cazul cortinei simple. In cadrul acestei lucrari are loc separarea lastarilor, impiedicandu-se incalcirea acestora cu ajutorul carceilor.
In lipsa acestei lucrari, lastarii nu atarna, ci se prind cu ajutorul carceilor, directionandu-se pe verticala sau orizontala.
Taierea vitei de vie in verde: copilitul lastarilor
Copilii sunt lastarii secundari care se formeaza din mugurii de vara la subsuoara frunzelor. Importanta lor consta in faptul ca maresc potentialul de rodire al mugurilor formati la baza lor si continutul de zahar al strugururilor.
In plantatiile cu distante de 1,2 metri intre randuri copilii aglomereaza exagerat butucul, motiv pentru care se ciupesc la 2-4 frunze. Aceasta operatiune se realizeaza la copilii mai vigurosi.
In plantatiile de vita de vie cu distante intre randuri mai mari de 1,2 metri, aceasta lucrare este necesara doar la strugurii de masa.
Taierea vitei de vie in verde: ciupitul lastarilor
Consta in suprimarea varfurilor de crestere al lastarilor fertili inainte de inflorire.
Astfel se intrerupe cresterea lastarilor si se favorizeaza procesul de fecundare a florilor.
Citeste si: Taierea vitei de vie: GHID PRACTIC pentru lucrari de calitate
Desfrunzitul partial
Aceasta lucrare consta in suprimarea a 2-3 frunze situate in zona strugurilor, pentru o mai buna iluminare a acestora.
Operatiunea se realizeaza inainte de intrarea strugurilor in parga. Efectele pozitive sunt urmatoarele: colorarea uniforma a boabelor, sporirea continutului de zaharuri, coacerea timpurie, diminuarea atacului de mucegai.
Datorita cerintelor mari de forta de munca, desfrunzitul se impune mai mult la solurile de masa cu frunzis bogat si la cele din gradinile familiale, deoarece determina cresterea calitatii productiei.
Taierea vitei de vie in verde: rarirea boabelor
Se practica mai mult la soiurile pentru strugurii de masa, deoarece operatiunea se executa manual. Daca se inaltura tot al doilea, al treilea ciorchin de pe lastar, mai ales ciorchinii mai putin dezvoltati, atat strugurii cat si boabele din ciorchinii ramasi cresc in volum si greutate.
La soiurile care formeaza care formeaza ciorchinii si pe copilii formati la subsuoara frunzelor se face o noua selectie, daca este cazul.
Mai precizam, in legatura cu subiectul taierea vitei de vie in verde, ca, dupa intrarea in parga, patrunderea luminii la nivelul ciorchinelui este foarte importanta, motiv pentru care lastarii se mai aranjeaza daca este cazul.
Buna ziua,
Va rog sa-mi raspundeti la doua intrebari:
1. Daca in acest an apare un copil dintr-un mugure aflat la subsioara unei frunze, in anul urmator, in acelasi loc va mai exista mugure din care sa creasca un lastar? Alfel spus, mugurele din care a dat copilul este acelasi cu mugurele din care ar trebui in anul urmator sa apara un nou lastar?
2. La vita de vie cu struguri pentru vin, cat de corecta este practica, ca dupa scuturarea florilor, sa carnim toti lastarii la 2 frunze deasupra ultimului strugure? Cum recomandati sa se faca carnirea vitele de vin?
Multumesc anticipat pentru raspuns.
Cu stima,
Cristian Birtocian