Cu totii ne dorim sa mancam mai sanatos si sa producem astfel legume si fructe intr-un mod cat mai natural. Pentru acest lucru si ingrasamintele pe care le folosim in gradina ar trebui sa fie naturale, precum compostul, turba neagra, gunoiul de grajd, mranita etc.
In acest articol dorim sa va oferim mai multe detalii despre modul de administrare a acestor ingrasaminte organice. Puse intr-o cantitate prea mica – ele nu vor avea efectul dorit, iar intr-o cantitate prea mare pot arde plantele.
Compostul
Pentru compostul proaspat, adica cel obtinut cu precadere din frunze cazute, il vom utiliza toamna, prin incorporarea superficiala in strat de 5-7 cm.
Pentru compostul semidescompus se recomanda sa-l folosim fie primavara, ca mulci in strat de 10-15 cm, sau toamna prin incorporare la 10-15 cm.
Compostul descompus se utilizeaza frecvent primavara, prin incorporare.
Turba neagra se utilizeaza si ea atat primavara cat si toamna, la fel ca si compostul semidescompus.
Plamadeala de urzica
In perioada de crestere intensiva se poate utiliza urzica prin stropirea solului (1:10), cu un litru de substanta pe un metru patrat. In perioada de crestere intensiva se poate stropi si planta, dar cu 1:20, adica 0,5 l pe metru patrat.
De asemenea, plamadeala de urzica poate fi utilizata si ca ingredient de compostare (1:10) / 3,5 l la metru cub.
Gunoi proaspat de grajd
Toamna putem sa administram gunoiul proaspat prin incorporarea in sol, la 10-15 cm. De asemenea, se mai utilizeaza si ca adaos la compost, circa 30 %.
In ceea ce priveste gunoiul de grajd descompus, primavara se poate incorpora in sol, iar ca adaos se poate folosi circa 10%.
Mranita
Se recomanda utilizarea ei tot in primavara, in incorporare.
Urina de animale si mustul de gunoi
Primavara, inainte de semanat, se poate folosi acest ingrasamant organic. De asemenea, si ca adaous la compost, circa 5-10 litru la metru cub.
Faina de alge
In perioada cresterii intensive prin prafuirea solului (circa un pumn pe un metru patrat). Tot in aceasta perioada se pot stropi plantele (concentratie 1-2%), cu 0,5 litri la metru patrat.
Se poate utiliza si ca un ingredient de compostare 1-2 kg la metru cub.
Cenusa de lemn
Tot atunci cand plantele au cresterea intensiva se poate utiliza cenusa de lemn prim prafuirea solului, cu circa 50-100 grame la metru patrat. De asemenea, si ca ingredient de compostare se poate folosi, 3-5 kg la metru cub.