AcasăCulturi profitabileTaierea la agris: cum sa avem tulpini puternice si ramuri productive

Taierea la agris: cum sa avem tulpini puternice si ramuri productive

Taierea la agris trebuie facuta dupa niste reguli stricte, avand in vedere ca arbustul este unul puternic ramnificat. Iata cateva sfaturi importante.

Agrisul are in general o inaltime intre 0,5 – 1 metru. Tulpinile detin atat muguri vegetativi cat si muguri de rod, mugurul terminal fiind tot timpul vegetativ. Adeseori, din mugurii axilari se formeaza formatiunile scurte de rod.

Foarte indragita si preferta de multi fermieri este taierea la agris sub forma de coroana pe tulpina, deoarece aceasta inlatura o parte din neajunsurile de la taieri si recoltare, cauzate de ghimpii plantei.

Agrisul condus sub forma de tufa

La agrisul sub forma de tufa se aplica principiile de taiere ale coacazului rosu. In perioada de rodire, ramurile batrane (de peste patru, cinci ani) se intineresc cu un lastar lateral.

La soiurile care au tendinta de curbare a ramurilor, taierea se face deasupra unui mugur orientat in exterior, cu crestere verticala. Astfel, se impiedica producerea acestui fenomen.

Taierea la agris: condus cu coroana pe tulpina – clasic

Aici exista doua metode. Prima metoda este cea clasica, care este mai eficienta la exemplarele de vigoare slaba si coroana rara, in conditii de cultura improprii dezvoltarii armonioase a plantelor.

Se aleg 2-3 mladite principale, care se reduc la 2-3 muguri. In anul urmator, din acestea se formeaza 4-6 mladite bine dezvoltate, viguroase, mai lungi de 10 cm, care se retin si se reduc la jumatate din lungimea lor.

In cel de-al treilea an, taierea la agris se realizeaza in felul urmator: dintre mladitele principale ramase se pastreaza doar cele care sunt distribuite uniform in coroana, si acestea nu se mai reduc.

Taierea la agris cu ax central taiat reductiv

A doua varianta este cea cu ax central taiat reductiv. Aceasta forma de conducere se recomanda la soiurile foarte viguroase, cu coroana deasa, crescute in conditii optime de cultura.

La plantare se pastreaza se pastreaza doar o singura mladita (cea cu orientare centrala si pozitie verticala), din care se formeaza axul. Acesta se reduce la 6-8 muguri.

In al doilea an, din acestia se pot forma 6-7 mladite. Acestea se selecteaza in functie de pozitia lor in coroana.

In cel de-al treilea an se aleg mladite conducatoare distribuite uniform, care nu mai sufera interventii.

Agrisul condus sub forma de coroana pe tulpina necesita in stadiul de rodire taieri constante, de rarire, formare si intinerire. Ramurile de 2-3 ani sunt cele mai productive, motiv pentru care acestea se retin in numar mai mare.

Cum procedam cu coroanele imbatranite

Coroanele imbatranite se intineresc prin devierea cresterii pe mladite noi sau pe axe mai tinere existente in zona centrala. In cazul ideal, o coroana asigura lemn de fructificare timp de opt-zece ani.

Aplecarea coroanei si dezbinarea acesteia pot fi prevenite prin devieri ale cresterii pe mladite cu orientare verticala si laterala.

Coroanele se raresc usor in fiecare an, pentru a impulsiona mereu aparitia de noi cresteri. Taierile puternice sunt justificate doar in cazul in care cresterile noi ale mladitelor nu ating dimensiuni de 10-15 cm.

Ramurile inferioare trebuie sa fie la o distanta suficienta fata de sol (maxim 40 cm). In caz contrar, sub greutatea fructelor acestea ajung la nivelul solului, periclitand aspectul comercial al productiei.

Daca apreciati acest articol, va invitam sa urmariti pagina noastra de Facebook:

Va invitam sa urmariti CultivaProfitabil si pe Google News.

Antonio Zaharia
Antonio Zaharia
Pasionat de agricultura si mai ales de consecventa fermierilor de lucra si de a pune pe masa hrana, chiar si in cele mai dificile conditii. Documentam articolele noastre cu agricultori, pomicultori si chiar cu oameni de stiinta din cadrul facultatilor de Agronomie.
Articole recomandate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Recomandari pentru tine