Daca va doriti sa aveti si cateva fructe mai diferite in gradina, nectarinele pot fi o varianta. In masura in care mediul si temperaturile va permit o astfel de cultura, iata ce soiuri de nectarin puteti planta.
Soiuri de nectarin romanesti: Cora
Acest soi este omologat de cercetatorii din Constanta si are o perioada de maturare cuprinsa in perioada 10 – 25 iulie. Productivitatea este una buna, pomii sunt de vigoare medie, iar fructele sunt rezistente la manipulare.
Fructul de nectarin Cora are o forma rotunda, cu o greutate medie de 90 de grame si cu un gust foarte placut, aromat.
Delta
Este un alt soi de nectarin obtinut in Romania (Constanta), rezistet la manipulare, cu un gust aromat. Epoca de maturare este 25 iunie – 10 iulie. Productivitatea este una mare.
Epiderma este galbena, acoperita cu rosu – rubiniu pe 60 – 70% din suprafata. Calibru: 90 – 110 g.
Citeste si: Basicarea frunzelor la piersic: factori favorizanti, combatere
Soi nectarin: Mihaela
Inca un soi de nectarin romaneasc pe care merita sa-l aducem in atentie este „Mihaela”, obtinut de cercetatorii de la Statiunea de Cercetare si Dezvoltare Pomicola din Baneasa.
Pomul are o vigoare buna, este rezistent la ger precum si la seceta si boli. Are o rodire precoce, chiar din anul 2. Fructele au un gust foarte bun, pulpa suculenta, cu o marime de circa 160 grame. Recoltarea are loc in a doua decada a lunii iulie.
Tina
Inca un soi de nectarin omologat de specialistii de la Baneasa este si „Tina”. Fructul are un calibru de 190-200 grame, cu o pulpa alba-crem, fina, suculenta. Este un soi si el foarte rezistent la boli si seceta. Epoca de maturare: 15-25 iulie.
Romamer II
In lista noastra de soiuri de nectarin il mai amintim si pe acesta. Pielita lucioasa, galben portocalie, este acoperita cu rosu închis pe aproape întreaga suprafata. Pulpa este galben portocalie cu infiltratii rosii slabe, ferma, consistenta, cu gust placut, echilibrat, aderenta la sâmbure.
Este obtinut la SCDP Constanta si se recolteaza in perioada iunie – iulie.
Soiuri de nectarin internationale: Crimson gold
Crimsongold este un soi american, cu fructe de circa 120 – 130 grame, cu pielita galben portocalie si cu numeroase puncte rosii. Pulpa este dulce.
Pomul este viguros si se preteaza pentru recoltare in prima decada a lunii iulie. Se matureaza odata cu soiul Cardinal.
Nectared 2
Este un soi american inclus in sortimentul nostru. Fructele sunt mijlocii, sferice, aproape simetrice, de culoare galbena – deschis.
Pulpa este galbena, potrivit de consistenta, dulce, fin acidulata, buna pentru masa si industrializare. Se matureaza concomitent cu soiul Redhaven.
Fantasia
Fantasia este un soi american, foarte productiv si puternic, ce ofera fructe mari de aproape 180 grame, acoperite cu o pielita stralucitoare. Pulpa este suculenta, dulce, aromata, neaderenta la sambure.
Recoltarea se face in august sau la inceput de septembrie.
Flavortop
Este un alt soi de nectarin din SUA, de vigoare medie spre mare. Are capacitatea sa rodeasca pe toate tipurile de lemn, taierea de 2 ani imbunatateste legarea fructelor.
Fructele au in medie aproximativ 10 grame, sunt dulci, aromate, suculente. Recoltarea are loc intre 25 iulie si 5 august.
Independence
Este un soi mai vechi, tot american, dat in productie in anii ’60. Culoarea galbena – portocalie, este acoperita complet sau aproape în întregime cu rosu viu, cu reflexe violete, pulpa este galbena, cu vinisoare rosii, suculenta, dulce, intens aromata, superioara pentru masa.
Recoltarea are loc la sfarsitul lunii august.
Nectared 6
Incheiem lista noastra de soiuri de nectarin tot cu unul american. Fructele sunt mijlocii, sferice, de culoare galbena portocalie, acoperite cu rosu viu pe 80-90% din suprafata. Pulpa este galbena, cu putine infiltratii de rosu in jurul samburelui si sub pielita.
Descoperă primul noutățile CultivaProfitabil.ro