Soarecele de camp este un daunator care iti poate produce daune importante, atat asupra plantelor, cat si radacinilor, dar mai ales asupra cerealelor pe care le ai recoltate. Iata ce masuri ar trebui sa iei pentru a-i combate.
Vegetarian, soarecele de camp se hraneste cu radacini, bulbi sau tuberculi. El va trebui combatut mai degraba pentru pagubele pe care le produce decat pentru deranjarea suprafetelor terenurilor.
Mai greu de vazut, prezenta sa se recunoaste printr-un fel de musuroaie, foarte aplatizate si asimetrice comparativ cu cele de cartita. Soarecele de camp sapa, cu ajutorul dintilor, si arunca in afara cu ajutorul labelor anterioare pamantul dintr-o galerie cu traiectorie oblica.
Comportamentul sau
In general, au o lungime de 10-12 cm. Pot fi mai activi in perioadele secetoase, deoarece isi vor face provizii mai numeroase pentru iarna. Acest lucru se traduce prin daune mai mari provocate plantelor.
Soarecii de camp sapa galerii extinse la circa 30 cm adancime sub pamant si, la suprafata vor aparea deschideri din pamant. Ei organizeaza si o „camera” in pamant mai adanca, destul de greu de gasit, unde femelele nasc pui. Rareori aceasta galerie este gasita.
Durata de viata a soarecilor de camp este de 17-18 luni. Inmultirea lor este foarte rapida, o singura pereche de soareci putand da nastere la cateva mii de alti soareci, pe parcursul unui an.
Ce plante consuma soarecele de camp
Un soarece de camp va consuma intr-un an de zile aproape 7 kg de boabe si mai bine de 10 kilograme de plante verzi. Iata asadar cat de amplu poate sa fie dezastrul pe care acesti daunatori il pot face in gradina sau terenul dumneavoastra.
In primul rand, toamna, ei vor manca semintele puse la semanat, iar ulterior, iarna, vor devora si plantele abia crescute, inclusiv radacina lor. Apoi, in primavara, ei pot ataca culturi de orz, grau, secara, lucerna, trifoi.
Trebuie sa aveti grija si la hambare sau silozuri de cartofi, morcovi, sfecla, fructe, deoarece soarecii de camp pot veni si vor fura in niste pungi din jurul maxilalelor cat mai multe seminte, boabe.
Soareci de camp: combaterea lor
Soarecii de camp au si niste daunatori naturali precum soimul, bufnita, pisica, cioara, dihorul, vulpea, ariciul.
Mai multi gradinari sunt de parere ca usturoiul poate avea un efect repulsiv asupra soarecilor de camp. Puneti de o parte deseurile de la recoltare precum si cojile bulbilor si incorporati-le in solul din gradina.
Perioada recomandata pentru a combate soarecii de camp este martie – aprilie, in primavara, sau octombrie – noiembrie, in iarna. Deseori se utilizeaza momeli de fosfura de zinc 3%, la 1kg de boabe de porumb sau grau.
Raticid Vebitox
Daca aveti un atac al soarecilor de camp, pe toata durata lui, este bine sa puneti momeala otravita in galerii. Una dintre cele mai utilizate produse de acest gen este Vebitox, sub formă de cuburi parafinate cu seminţe de floarea soarelui, conform acestor sfaturi. Mare atentie: lucrati doar cu masuri de protectie! Acoperiti cuburile cu pamant, deoarece exista riscul ca ele sa fie mancate de caini si sa fie astfel otraviti!
Aceste momeli nu se dizolva in apa (de la o ploaie). De asemenea, foarte important este sa le puneti cu manusi, ca sa nu fie contaminate de mirosul mainii dvs. Pentru soarecii din apropierea casei dvs. va recomandam aceste capcane.
Exista de asemenea si niste granule Delicia – 10-20 granule/animal care pot fi utilizate la soareci de camp.
Descoperă primul noutățile CultivaProfitabil.ro