AcasăLegume si fructeLimitele de inghet pentru fiecare specie de pomi fructiferi

Limitele de inghet pentru fiecare specie de pomi fructiferi

In acest articol vom discuta despre rezistenta pomilor fructiferi la temperaturile scazute, mai exact limitele caracteristice fiecarei specii.

Din practica s-a observat ca aceasta limita este dependenta de numerosi factori. In general, pomii tineri au o rezistenta mai mica la temperaturile scazute decat cei maturi, iar ambele categorii sunt mai rezistente decat pomii care au intrat in perioada de declin.

Speciile care incheie perioada de vegetatie mai devreme rezista mai bine la temperaturi scazute decat cele care au perioada de vegetatie prelungita pana toamna tarziu.

Temperaturi limita de rezistenta la ger

Specia – Limita de rezistenta

Mar -35 grade celsius

Par -32 … -38 grade celsius

Gutuiul -28 … -30 grade celsius

Prun -30 … -32 grade celsius

Cais -26 … -28 grade celsius

Piersic -24 … -26 grade celsius

Cires -29 … -32 grade celsius

Visin -30 grade celsius

Capsun -16 … -24 grade celsius

Smochin -16 grade celsius

Marul siberian -45 grade celsius

Parul de Ussuria -45 grade celsius

Gerurile care vin treptat sunt mai putin periculoase decat cele bruste. La visin, de exemplu, gerurile de -20 grade Celsius, care s-au inregistrat progresiv, au distrus doar 3% din muguri. Aceasta se datoreaza faptului ca instalarea lenta a gerurilor permite desfasurarea normala a proceselor de calire. Aceeasi temperatura, survenita brusc, ar fi distrus mugurii in proportie de 96%.

Citeste si: Cum protejam pomii de inghet: 6 sfaturi practice impotriva gerului si a brumei

Gerurile de revenire de la sfarsitul iernii, dupa zile mai caldute, sensibilizeaza pomii la ger. Dezgheturile si ingheturile repetate pot produce degerari la temperaturi mult mai putin scazute decat rezista in mod normal specia respectiva.

Gerurile de revenire din zilele si noptile de la sfarsitul iernii (februarie – martie) provoaca arsura scoartei si vatamarea cambiului care si-a pierdut din calire. In functie de evolutia temperaturilor scazute care se inregistreaza in timpul iernii la noi, si de modul cum reactioneaza speciile fructifere, s-a ajuns la urmatoarele concluzii:

  • localitatile sau zonele in care se inregistreaza, iarna, frecvent temperaturi sub -24 grade Celsius sunt nevaforabile pentru cultura migdalului, caisului, piersicului si chiar ciresului, chiar daca rezistenta lor maxima indicata de literatura de specialitate este mai mare;
  • localitatile in care se inregistreaza temperaturi sub -26 grade Celsius sunt nefavorabile speciilor enumerate mai inainte, carora li se adauga parul, gutuiul, nucul.
  • in localitatile cu ierni si mai aspre se pot cultiva: marul, prunul (soiuri rezistente) si visinul care suporta, fara pagube mari temperaturi de -30 grade Celsius si chiar mai scazute.

Brumele si ingheturile tarzii de primavara care, in unele localitati, se inregistreaza frecvent, dupa pornirea in vegetatie, fiind specifice climatului continental excesiv, contribuie si ele mult la limitarea culturii unor specii fructifere.

Rezistenta la ger a radacinilor

Rezistenta la ger a radacinilor este mult mai scazuta decat a partii superioare. La mar, radacinile degera la -7 … -12 grade Celsius, pe cand partea aeriana la -35 grade Celsius. La par, limita de rezistenta a radacinilor este de -11 grade Celsius. La piersic -10 grade Celsius, la visin -14 grade Celsius, iar la coacaz -15 grade Celsius.

Daca apreciati acest articol, va invitam sa urmariti pagina noastra de Facebook:

Va invitam sa urmariti CultivaProfitabil si pe Google News.

Antonio Zaharia
Antonio Zaharia
Pasionat de agricultura si mai ales de consecventa fermierilor de lucra si de a pune pe masa hrana, chiar si in cele mai dificile conditii. Documentam articolele noastre cu agricultori, pomicultori si chiar cu oameni de stiinta din cadrul facultatilor de Agronomie.
Articole recomandate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Recomandari pentru tine