AcasăAfaceri profitabile la taraFerma vaci de lapte, o afacere profitabila pentru doi soti din Giurgiu

Ferma vaci de lapte, o afacere profitabila pentru doi soti din Giurgiu

Fermele de vaci de lapte ocupă o poziție semnificativă în strategia de ansamblu a creșterii animalelor, in ultima perioada. Activitate specifică mediului rural, creșterea vacilor de lapte reprezintă o ocupație de bază pentru multe persoane, indiferent de vârstă, asigurând stabilitatea forței de muncă, si un venit pentru crescători și fermieri.

Pentru familia Muscă din satul Pietrișu, Județul Giurgiu, înfințarea unei ferme de creștere a vacilor de lapte devine o afacere proftabilă. Soțul, inginer zootehnist, în pragul vârstei de 50 de ani, alături de soția în vârstă de 46 ani, au reușit să insufle și celor doi copii rămași alături de ei această pasiune a creșterii vacilor de lapte.

Întreaga suprafață ocupată de fermă este de 1500 m pătrați, cu grajduri, sală de muls și restul utilităților necesare unei producții de calitate. Producția obținută este de 5.000 de litri/ lactație. Adică, 18 litri de lapte pe cap de animal, zilnic.

„Credem foarte mult în proiectul nostru de fermă de familie – „Înfințare fermă creștere vaci de lapte în comuna Găujani, județul Giurgiu”. Avem 3 copii: băiatul cel mare este plecat în Italia, iar ceilalți doi au rămas alături de noi și ne ajută foarte mult în activitățile fermei.

Asta înseamnă fermă de familie, să muncești, să produci, să valorifci pentru familie și surplusul să-l comercializezi. O ferma de vaci de lapte nu se intretine usor. Băiatul de 25 de ani, alături de sora sa în vârstă de 26, muncesc alături de soția mea în medie 10 ore pe zi, în ferma de vaci.

Sunt fericit să-mi văd copiii așa implicați. Înlocuind fermierii mai în vârstă cu tineri asigurăm continuitatea activităților agricole în mediile rurale.” Sunt cuvintele domnului Muscă, cel care gestionează alături de familie activitățile fermei ce însumează un efectiv de 19 capete de vaci de lapte, potrivit revistei Romania Rurala.

Cele mai recomandate rase pentru producția de lapte

Rasa Holstein – de origine olandeză; femelele ating greutatea de 650 – 750 kg. Producția de lapte se situează în jurul valorii de 8.500 kg/lactație. Este o rasă foarte avantajoasă pentru producția de lapte de calitate, cu un procent de 4,4% grăsime. Producția maximă de lapte va fi înregistrată la cea de-a treia lactație.

Rasa Bălțată cu negru românească – s-a format ca rezultat al procesului de încrucișare tip „absorbție”, între femelele din rasele Bălțată Românească, Pinzgău și Roșie Dobrogeană, cu tauri din rasa Holstein. Greutatea femelor este cuprinsă între valorile de 550 – 650 kg. Producția de lapte se situează între valorile de 7.500 – 10.000 kg/lactație, cu un procent de grăsime cuprins între 3,8% și 4,05 %. La fel ca și în cazul rasei Holstein, producția maximă de lapte va fi înregistrată la cea de-a treia lactație.

Rasa Brună de Maramureș – a fost atestată pentru prima dată în Elveția. Laptele acestei rase este foarte bun din punct de vedere calitativ și bogat în proteine. Producția de lapte se situează în jurul valorii de 6.000 kg/lactație.

În vederea înfințării unei ferme de vaci, ca și în cazul de față, trebuie să se țină cont de evoluțiile sistemului economic din teritoriu și de condițiile de ordin tehnologic.

Cei ce pornesc la drum prin înfințarea unui astfel de proiect trebuie să țină cont de:

  • existența sau posibilitatea achiziției terenului de construcție;
  • apropierea fermei de consumatori, de centrele de prelucrare și valorifcare a produselor obținute;
  • posibilitatea valorifcării producției pe piețele de desfacere (locale/națională);
  • necesarul de furaje (producție proprie, achiziție);
  • gestionarea dejecțiilor;
  • racordarea la rețeaua de apă potabilă, alimentarea cu energie electrica, termică, combustibili etc;
  • sistemul de creștere dorit: în stabulație cu animale legate, în stabulație cu animale libere, creștere mixtă.

Ferma vaci de lapte: valorificarea productiei

„La început, valorifcarea producției de lapte a fost foarte greu de obținut. Procesatorii locali din Giurgiu nu dădeau mai mult de 1,2 lei/litru. Asta nu ne-a făcut să renunțăm, din contră, ne-a motivat să mergem mai departe și să găsim soluții. Ce recomand și altor ferme de familie, ar fi închiderea circuitului și să comercializăm singuri produsul fnal. Desigur, și aici vorbim de investiții, dar merită, findcă vom avea un produs de o calitate superioară și vreau să mă axez pe o producție bio. Voi veni anul acesta la Indagra de unde îmi doresc să achiziționez un aparat de pasteurizat. Sper ca în doi ani să fim pe proft, să recuperăm investiția și ne va ajuta foarte mult faptul că furajele ni le producem și le și comercializăm. Am reușit cu fonduri proprii să ne ocupăm de producția de furaje. Băiatul meu este cel care se ocupă de acest segment”, explică domnul Muscă.

Fara indoiala, o ferma vaci de lapte are si o serie de neajunsuri. Deși nemulțumirile crescătorilor de bovine față de prețul obținut de la procesatori există și se fac din ce în ce mai mult auzite, creșterea vacilor de lapte va continua să fe o afacere proftabilă cât timp cei ce vor face asta vor avea experiența necesară, vor investi în calitatea producției și-și vor facilita accesul la o piață de desfacere.

gd

Descoperă primul noutățile CultivaProfitabil.ro

Antonio Zaharia
Antonio Zaharia
Pasionat de agricultura si mai ales de consecventa fermierilor de lucra si de a pune pe masa hrana, chiar si in cele mai dificile conditii. Documentam articolele noastre cu agricultori, pomicultori si chiar cu oameni de stiinta din cadrul facultatilor de Agronomie.
Articole recomandate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Recomandari pentru tine