AcasăFonduri europene agriculturaCum va puteti relansa ferma pomicola cu fonduri europene

Cum va puteti relansa ferma pomicola cu fonduri europene

Fondurile europene sunt un sprijin real pentru dezvoltarea pomiculturii romanesti, desi procesul de accesare nu este intodeauna cel mai simplu, mai ales daca ne gandim si la concurenta destul de mare intre solicitanti.

Prin Programul National de Dezvoltare Rurala, fermierii au posibilitatea sa acceseze submăsura 4.1a – Investiții în exploatații pomicole, care are ca scop creşterea competitivităţii, diversificarea producţiei, creşterea calităţii produselor obţinute şi îmbunătățirea performanţei generale a exploataţiilor pomicole. De asemenea, cu fondurile europene din cadrul acestei masuri puteti face investitii si in dezvoltarea lanţurilor scurte de aprovizionare.

Solicitantii eligibili

Cei care pot accesa fonduri pentru pomicultura sunt persoanele fizice autorizate, intreprinderile individuale sau familiale, precum si mai multe tipuri de societati comerciale, printre care amintim, fireste SA, SRL, dar si societatile agricole sau cooperativele sau grupuriled e producatori.

Solicitantul trebuie să respecte următoarele: să desfășoare activități economice, sub forma de întreprindere individuală, întreprindere
familială, persoană fizică autorizată sau persoana juridică română; să acţioneze în nume propriu; să asigure surse financiare stabile și suficiente pe tot parcursul implementării proiectului.

La ce trebuie sa fiti atenti cand accesati fonduri europene pentru pomicultura

Investiţia trebuie să se încadreze în cel puţin una din acțiunile/ operațiunile eligibile prevăzute prin submăsură.

Solicitantul trebuie să demonstreze capacitatea de asigurare a cofinanțării investiției. În cazul depunerii unei solicitări pentru mai multe proiecte, solicitantul trebuie să dovedească existenţa cofinanţării private pentru fiecare proiect deci, cumulat pentru toate proiectele, în sensul că solicitantul trebuie să aducă dovada cofinanțării pentru primul proiect, iar pentru proiectele următoare va aduce dovada cofinanțării pentru respectivele proiecte, cumulat cu primul.

Viabilitatea economică a investiției trebuie să fie demonstrată în baza documentației tehnicoeconomice.

Investiția va respecta cerințele privind conformarea cu standarde impuse de legislația națională și europeană (prezentată în secțiunea legături cu alte prevederi legislative şi în capitolul 8.1 din PNDR), inclusiv pe cele cu privire la efectele asupra mediului, în cazul în care aceasta poate avea efecte negative asupra mediului, investiția va fi precedată de o evaluare a impactului preconizat asupra mediului.

Investiția trebuie realizată doar în unitățile teritorial administrative prezente în Anexa din Cadrul Național de Implementare, aferentă STP (Anexa 7 a Ghidului solicitantului pentru submăsura 4.1a) și trebuie să respecte zonarea speciilor din anexa menționată anterior, exceptând culturile în sere și solarii, plantațiile de goji și dud și pepinierele.

În cazul înființării și/sau reconversiei solicitantul trebuie să utilizeze doar material fructifer din categoria biologică certificat sau dintr-o categorie superioară.

În cazul pepinierelor, solicitantul se angajează că materialul rezultat va fi material fructifer sau de înmulțire din categoria biologică certificat sau dintr-o categorie superioară.

Suprafața înfiinţată/ replantată prevăzută prin proiect trebuie să fie echivalentă cu minimum 3.000 euro SO pentru toate speciile şi sistemele de cultură, inclusiv pepiniere.

Investițiile în procesarea la nivelul fermei sunt eligibile doar împreună cu investițiile în modernizarea/dezvoltarea fermei (dezvoltarea producției agricole primare), ca și componentă secundară, în scopul adăugării de plus valoare la nivel de fermă.

Investițiile în înfiinţarea şi/ sau modernizarea instalațiilor pentru irigaţii şi în producerea energiei din surse regenerabile în cadrul fermei sunt eligibile cu condiția ca acestea să reprezinte o componentă secundară (<50% din valoarea eligibilă a proiectului) într-un proiect ce are ca scop modernizarea/ dezvoltarea fermei (dezvoltarea producţiei agricole primare).

Solicitantul va demonstra că profitul mediu anual (ca medie a ultimilor trei ani fiscali) nu depășește de 4 ori valoarea sprijinului solicitat.

Tipuri de investiții şi cheltuieli eligibile

Un proiect poate cuprinde atât cheltuieli eligibile cât şi cheltuieli neeligibile. Fondurile nerambursabile vor fi acordate doar pentru decontarea cheltuielilor eligibile, cheltuielile neeligibile urmând a fi suportate de beneficiarul proiectului. Cheltuielile neeligibile înscrise în proiectul selectat trebuie de asemenea finalizate pana la data depunerii ultimei Cereri de plată.

Se considera cheltuieli eligibile:

  • reconversia plantațiilor existente, inclusiv costurile pentru defrișare, materiale de plantare, sisteme de susținere, pregătirea solului, lucrări de plantare, sisteme de protecție pentru grindină, inclusiv generatoare terestre Antigrindină, îngheț, caniculă, ploaie și insecte, echipamente de irigaţii la nivelul exploatațiilor, containere generator pompe irigat, sere, solarii, tunele joase, macrotunele etc.
  • înfiinţarea de plantații pomicole, inclusiv costurile pentru materiale de plantare, sisteme de susținere, pregătirea solului, lucrări de plantare, sisteme de protecție pentru grindină, îngheț, caniculă, ploaie și insecte containere, generator pompe irigat, sere, solarii etc.
  • înfiinţarea, extinderea și/ sau modernizarea sistemelor de depozitare, condiționare, și ambalare şi a unităţilor de procesare la nivelul exploatației, inclusiv unităţi de procesare mobile, laboratoare de analiză pentru testarea produselor aferente activității proprii etc.
  • sisteme audio/ video de supraveghere, monitorizare și control a plantației şi a fluxurilor tehnologice din exploataţia pomicolă, sisteme de iluminat perimetral al plantației pomicole şi/ sau al zonelor unde se desfășoară procesele tehnologice ale exploataţiei pomicole etc.
  • achiziţionarea, inclusiv prin leasing, de mașini/ utilaje şi echipamente noi, inclusiv echipamente de irigaţii la nivelul exploatațiilor, remorci agricole/ tehnologice, în limita valorii de piaţă a bunului respectiv etc.

Pentru lista completa de invesitii eligibile va invitam sa accesati Ghidul Solicitantului pentru masura 4.1a de pe site-ul AFIR.

Sprijinul nerambursabil se va acorda după cum urmează:

Ferme mici, medii și obținere de material de înmulțire și material de plantare fructifer

• Ferme mici: intensitatea sprijinului este de 50% din totalul cheltuielilor eligibile, fără a depăși:

  • 100.000 euro pentru achiziții simple;
  • 300.000 euro în cazul investițiilor în activitatea de producție (utilaje, înființare, reconversie etc.);
  • 450.000 euro pentru investiţiile care conduc la un lant alimentar integrat, la nivelul exploatației agricole* (producție, procesare, comercializare).

• Ferme medii: intensitatea sprijinului este de 50% din totalul cheltuielilor eligibile, fără a depăși:

  • 200.000 euro pentru investițiile care presupun achiziții simple;
  • 600.000 euro în cazul investițiilor în activitatea de producție (utilaje, înființare, reconversie etc.);
  • 900.000 euro pentru investiţiile care conduc la un lant alimentar integrat, la nivelul exploatației agricole* (producție, procesare, comercializare).

Obținere material de înmulțire și material de plantare fructifer:

Intensitatea sprijinului este de 50% din totalul cheltuielilor eligibile, fără a depăși:

  • 600.000 euro în cazul investițiilor în activitatea de producție (utilaje, înființare).

• Ferme mari:

  • intensitatea sprijinului este de 50 % din totalul cheltuielilor eligibile, fără a depăși:
  • 250.000 euro pentru investițiile care presupun achiziții simple;
  • 750.000 euro în cazul investițiilor în activitatea de producție (utilaje, înființare,reconversie);

-1.050.000 euro pentru investiţiile care conduc la un lant alimentar integrat, la nivelul exploatației agricole* (producție, procesare, comercializare).

• Forme asociative :

  • intensitatea sprijinului este de 50% din totalul cheltuielilor eligibile, fără a depăși:
  • 350.000 euro pentru investițiile care presupun achiziții simple;
  • 600.000 euro pentru obținere material de înmulțire și material de plantare fructifer
  • 750.000 euro în cazul investițiilor în activitatea de producție (utilaje, înființare,reconversie;
  • 1.050.000 euro pentru investiţiile care conduc la un lant alimentar integrat, la nivelul exploatației agricole* (producție, procesare, comercializare).
gd

Descoperă primul noutățile CultivaProfitabil.ro

Antonio Zaharia
Antonio Zaharia
Pasionat de agricultura si mai ales de consecventa fermierilor de lucra si de a pune pe masa hrana, chiar si in cele mai dificile conditii. Documentam articolele noastre cu agricultori, pomicultori si chiar cu oameni de stiinta din cadrul facultatilor de Agronomie.
Articole recomandate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Recomandari pentru tine