Cultura alunului: totul despre lastari si fructificare

0
97
Cultura alunului
Cultura alunului

Cultura alunului, atunci cand se realizeaza in sistem intensiv, se conduce de regula cu o singura tulpina (monotulpina), care este formata din trunchi si coroana. Coroana poate fi globuloasa (vas) sau aplatizata (gard fructifer).

In prezent, mai utilizata este coroana globuloasa, dar formele aplatizate, permitand un gard mai ridicat de mecanizare a lucrarilor si o desime de plantare mai mare, sunt cele mai indicate pentru plantatiile intensive.

Cultura alunului: Monotulpina

Aceasta are urmatoarele avantaje, comparativ cu tufa (forma natura de crestere a alunului): reduce vigoarea si talia plantelor; permite suprimarea usoara a drajonilor; tulpina are cresteri mai echilibrate, raportul dintre ramurile de schelet, pe de o parte, cele de semischelet si de rod, pe de alta parte, fiind mai favorabil acestora din urma, deci fructificarii.

Plantele cu o singura tulpina sunt luminate mai bine si rodesc mai constant decat cele conduse in tufa. Monotulpina favorizeaza mecanizarea lucrarilor in plantatii.

Axul principal al tulpinii alunului creste relativ lent, atat in lungime cat si in grosime, asa incat talia plantelor poate fi usor mentinuta in limitele impuse de distantele de plantare si de cerintele mecanizarii.

Alunul formeaza de regula, numai ramuri de schelet de ordinele I si II, iar pe acesta se afla ramuri de semischelet si de rod. Desi la alunii tineri lastarii cresc destul de viguros, ei nu prezinta lastari anticipati. La alun, nu se pune problema degajarii varfurilor sarpantelor.

La aceasta specie nu exista tendinta unor cresteri anuale supranumerare si prea viguroase in partea superioara a coroanei, asa cum se intampla la mar, par, prun, piersic etc.

La cultura alunului, in primii 5-6 ani dupa plantare, taierile la alun trebuie sa fie minime sau absente, deoarece plantele isi echilibreaza singure raportul de vigoare dintre axul principal al tulpinii si ramurile de schelet de ordinele I si II, precum si relatia dintre schelet si semi-schelet; se recurge in principal sau exclusiv la operatii de dirijare (schimbarea pozitiei unor sarpante si subsarpante) si de rarire a unor ramuri prea dese sau lacome.

Conducerea alunului cu trunchi si coroana in forma de vas

Vasul este o coroana globuloasa fara ax central (care se suprima in primavara anului al doilea sau al treilea de la plantare). In momentul plantarii, alunul se prezinta sub forma de varga, cu lungimea variabila, uneori de peste 80 cm, alteori numai 30-40 cm.

Asa cum s-a mai arat, se va avea grija ca mugurii de pe varga sa fie orientati pe linia randului. In acest fel sarpantele inferioare ale coroanei in forma de vas vor creste tot pe directia randului, ceea ce va usura executarea lucrarilor mecanizate.

Cand varga este viguroasa, ea se scurteaza la 60-80 cm de la nivelul solului, deasupra unui mugur. Se suprima mugurii de pe primii 40-60 cm de la baza verifii. Daca varga este mai scurta de 60 cm, ea se lasa intreaga.

In cursul primului an nu se face nicio interventie asupra lastarilor din coroana, deoarece frecvent acestia nu depasesc lungimea de 60-80 cm. Se pastreaza tot frunzisul plantei. Se suprima drajonii.

In anul al doilea, lastarii terminali ating, in general, o lungime de peste 60-80 cm, ceea ce permite alegerea sarpantelor la sfarsitul acestui an (alunul se taie in decembrie – ianuarie, deoarece in februarie infloreste).

Coroana in forma de vas se formeaza cu 4-6 sarpante, iar pe fiecare sarpanta se lasa cate 1-2 sub-sarbante. Suprafata productiva a coroanei este corelata cu numarul elementelor de schelet si de semi-schelet (tinere).

Sporirea numarului de sarpante in cadrul coroanei se soldeaza cu reducerea vigorii acestora si garnisirea lor mai buna cu ramuri de rod.

In anii 2-3, chiar si 4, se va acorda o atentie deosebita dirijarii la timp a bratelor, prin aplecare sau dresare, pentru a realiza unghiuri de ramnificare de 50-60 grade fata de verticala.

Cultura alunului: Lastarii

In primii 4-6 ani dupa plantare, alunul formeaza pe fiecare sarpanta cate un lastar terminal viguros, lung de 60-80 cm. Toti lastarii evolueaza in ramuri anuale lungi. Muguii de pe aceste ramuri sunt vegetativi si micsti. In primavara urmatoare, ei pornesc cu totii in crestere, formand lastari de vigoare mijlocie spre varf si slaba spre baza.

Din moment ce alunul are capacitatea naturala de a forma cate un lastar la fiecare rod, chiar pe ramurile anuale lungi, scurtarea acestora din urma nu devine necesara decat in cazurile cand depasesc lungimea de 80-100 cm.

Alunul, avand fructe mici, chiar si cand sunt numeroase, nu supraincarca pomul. De aceea, incepand cu anul 2, ramurile de rod trebuie pastrate in totalitate. Coroana in forma de vas este pe deplin formata abia in anii 5-6, dar volumul ei continua sa sporeasca pana in anul 10.

O coroana bine formata trebuie sa prezinte un gol central, ramas in urma suprimarii axului, prin care sa patrunda lumina, cu usurinta, in toata zona cu frunzis.

Conducerea alunului in gard fructifer

Alunul se conduce foarte usor in gard fructifer datorita specificului sau natural de crestere: asezarea mugurilor pe doua randuri; ingrosarea si alungirea lenta a elementelor de schelet etc.

Pentru a realiza fara dificultati gardul fructifer este neaparat necesar ca la plantare mugurii de pe tulpina plantei, varga, sa fie orientati pe directia randului.

La cultura alunului exista unele soiuri la care sarpantele formeaza cu axul principal unghiuri de ramnificare foarte mari. Acest specific de crestere este avantajos, deoarece bratele isi reduc ritmul de crestere in lungime, ceea ce permite plantarea alunilor la distante mai mici pe rand. In plus, aceste brate se mentin garnisite foarte bine cu ramuri de rod pe toata lungimea lor.

Cultura alunului
Cultura alunului

La o planta de alun condusa in gard fructifer (palmeta) se formeaza 4-6 sarpante, plus axul central. Pe sarpante nu se lasa ramuri de schelet de ordinul II, ci numai ramuri de semischelet si de rod, pentru ca gardul fructifer sa ramana cat ma ingust.

Distante dintre sarpante, pe verticala, trebuie sa fie de 40-60 cm. De regula, largimea gardului fructifer este de 1-1,20 m, iar inaltimea lui de 2,5 – 3 m.

Gardul fructifer poate fi realizat cu plante conduse cu monotulpina sau cu plante arbustoide, cu trei tulpini orientate pe directia randului, iar cele laterale obloc. Plantele cu monocultura se preteaza mai bine la recoltarea mecanizata.

Cultura alunului: taierile de intretinere si fructificare

Alunul necesita, in masura mai mica decat celelalte specii pomicole, taieri de intretinere si fructificare. De altfel, in primii 7-8 ani de la plantare, acestea nu sunt necesare, ramurile de semischelet fiind tinere, cu potential biologic ridicat.

O ramura de semischelet fructifica bine timp de 5-6-7 ani, apoi devine ramnificata, cu ramuri de rod debile si trebuie intinerita. Daca ramura de semischelet nu este intinerita la timp, o parte din ramnificatiile ei se usuca, incepand de la partea inferioara; in acest caz, semischeletul se alungeste, ia pozitie atarnanda, se degarniseste si devine slab productiv, cresterile lui anuale fiind prea numeroase si foarte scurte.

La alun semischeletul in varsta de 2-5 ani este cel mai productiv, avand cresteri anuale de 15-25 cm lungime, considerate ca optime, cand alunul se afla in plina productie.

La alunii condusi cu monotulpina, care au vigoare mai slaba decat cei arbustoizi, tipul de fructificare pe ramuri scrute este predominant. De altfel, productiile mari ce se obtin la plantatiile intensive de alun reduc vigoarea cresterilor anuale a lastarilor.

Veriga principala in taierea de fructificare a alunului o constituie intinerirea moderata a semischeletului care a depasit varsta de 5-6 ani. Se va avea in vedere ca, la alun, taierea de fructificare nu are ca obiectiv principal normarea productiei de fructe (ca la mar si piersic), deoarece alunul nu formeaza muguri de rod in exces, iar o planta poate hrani optim 1000 – 2000 de fructe.

De regula, taierea de fructificare se aplica la intervale de 3-4 ani. In anul efectuarii taierii, productia de fructe scade proportional cu intensitatea acestei taieri; de aceea, ea trebuie sa fie moderata. Pentru ca unitatea sa poata obtine o productie de alune cat mai constanta, an de an, ea trebuie sa aplice anual taieri de fructificare numai la 1/4 sau 1/3 din suprafata plantatiei de alun, in plina productie, pe care o poseda.

La alunii in plina productie, condusi in gard fructifer, este necesara limitarea periodica (o data la 3-4 ani) a grosimii si inaltimii acestuia.

Taierea de fructificare se aplica toamna, dupa caderea frunzelor, adica mai exact in noiembrie, decembrie. In perioada alungirii amentilor, care in unii ani incepe in ianuarie, alunul nu mai poate fi taiat, deoarece unii amenti cad, iar procesul de polenizare este perturbat.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here