Cultivarea prazului este o activitate pe care putini agricultori o mai fac la noi in tara, desi aceasta planta are numeroase beneficii terapeutice. Totusi, pentru cei care aleg sa o cultive, am pregatit un articol-ghid complet despre producerea ei.
De la praz se consuma bulbul si tulpina sa falsa. Ajuta sistemul nervos, are un efect laxativ de asemenea si totodata este un bun antiseptic. Valoarea sa alimentara este data de un continut ridicat de substanta uscata (10-13 %), proteine (2-3 %) si zahar (6 %). Contine de asemenea cantitati insemnate de vitamine, acid fosforic si fitoncide.
Origine si particularitati ale plantei
Unele dintre cele mai vechi dovezi ale cultivarii prazului dateaza din perioada Egiptului Antic. De acolo s-a raspandit in intreaga Europa. In Franta prazul se consuma tot timpul anului.
Frunzele sale sunt carnoase, fragede. In cel de-al doilea an de cultura, prazul formeaza tulpini florifere. Plantele rasar dupa circa doua saptamani de la semanare.
Cultivare praz: conditii necesare si soluri pe care le prefera
Prazul nu este foarte pretentios cand vine vorba de temperatura. Are nevoie de circa 20-22 grade Celsius. Exista si soiuri de praz care au o rezistenta sporita la frig.

Umiditate
O pretentie mai mare insa este la capitolul irigatii. Are nevoie de umiditate in sol, dar nu de exces, riscand ca radacinile sa putrezeasca. Daca e posibil irigati de 2-3 ori, folosind 300 mc la hectar, in functie de conditiile climatice.
Solurile optime sunt cele cu un pH de 6,5 – 7,5.
Lumina
O productie de praz optima se obtine daca acesta are o expunere buna la soare.
Prazul il puteti cultiva cu succes dupa ce anterior ati pus solanacee si bostanoase. Dupa el, puteti pune varzoase si verdeturi pe acelasi pamant. Se recomanda sa lasati minim 4 ani pana la recultivarea prazului pe acelasi sol.
Fertilizare
Prazul reactioneaza foarte bune la fertilizari organice, de aceea se recomanda ca terenul sa fie fertilizat cu gunoi de grajd.
Recomandare: la praz nu administrati direct compostul, deoarece acesta poate sensibiliza plantele si poate scade chiar productia.
Merita de amintit de asemenea ca prazul se asociaza foarte bine cu spanacul, salata, telina si morcovul.
Schema de plantare
Cultivarea prazului se face prin rasad pe un teren modelat, de preferinta cu doua randuri pe brazda.

Distantelele recomandate intre plante pe rand: 7-10 cm. Densitatea ajunge la 175 mii de plante la hectar.
Cei care doresc sa semene direct trebuie sa aiba mare grija la imburuienarea care apare chiar in acelasi timp cu rasarirea plantelor tinere.
Semanatul direct se face in martie, cu 5-6 kg de samanta / hectar. Prazul se poate planta si la o distanta de 15 cm pe rand si 30 cm intre randuri, adancime de 2 cm.
Semintele germineaza la 3-5 grade Celsius, iar plantele tinere sunt mai rezistente decat cele de ceapa la temperaturi scazute. Samanta este de culoare neagra, asemanatoare cu cea de ceapa.
Prazul se cultiva pe terenuri mijlocii, usoare si cat mai bogate in substante nutritive. Primavara se discuieste si se modeleaza cat mai devreme posibil, se insamanteaza cu ridichi de luna, salata sau cartofi timpurii care se recolteaza cu ridichi de luna, salata sau cartofii timpurii care se recolteaza pana la sfarsitul lunii mai, iar prazul se planteaza ca rasad dupa aceste culturi.
Producerea rasadului
In jurul datei de 10 aprilie se pot crea rasadnitile semicalde, de preferinta in solar. Se seamana circa 10-15 grame de seminte la metru patrat.
Dupa 45-50 de zile de la semanat, rasadul va avea 15-20 cm inaltime si 3-4 frunze adevarate. In acest moment el este apt pentru a fi plantat in camp / gradina.
In vederea plantarii, rasadul se recolteaza, se sorteaza, se fasoneza (radacinile se reduc la 5-6 mm). Se mocirleste apoi si se planteaza imediat. Perioada optima de plantare este sfarsit de mai, inceput de iunie.

Retineti ca cel mai inalt praz si cea mai buna recolta se obtin daca se va planta pana la cea mai lunga zi de vara.
Sfaturi privind platarea prazului in camp
Groapa trebuie sa aiba o adancime nu mai mare decat a fost rasadnita (10-15 cm). Cu cat veti planta mai adanc, cu atat mai lung va fi si axul, lungimea acestuia putand fi marita chiar in timpul sezonului prin musuroire, cu o inaltime de 5-10 cm.
Se planteaza astfel incat pozitia frunzelor pe tulpina plantei sa fie in aceeasi directie cu randul, ceea ce va simplifica lucrarile de musuroire in timpul cresterii. Udati imediat dupa plantare.
Cultivare praz: Ingrijire
La capitolul ingrijire, principalul lucru de care trebuie sa tina cont agricultorul este evitarea dezvoltarii buruienilor. De aceea, se recomanda 1-2 prasile mecanice si tot atatea manuale.
La ultima prasila manuala, care in general are loc in august, se recomanda sa se faca un bilonat al randurilor de praz, in acest fel portiunea de tulpina etiolata se va mari si va spori astfel calitatea productiei.
Soiuri de praz: Porbella, Lancelot, Lincoln, Varna F1, Pancho, Bulgarian Giant, Large American Flag Leek, Carentan 2, Giant d’inverno, Musselburgh.
Printre bolile care pot sa apara: rugina prazului, ingalbenirea si piticirea prazului, putregaiul bacterian al bulbilor.
Recoltarea
Se recolteaza toamna tarziu, manual, prin smulgere, sau cu ajutorul unei cazmale. Plantele dislocate e bine sa le fasonam, adica sa le scurtam radacinile si varful frunzelor.
Se leaga in snopi cu 12-15 plante. Se pot depozita acolo unde temperatura nu coboara sub 2 grade Celsius. O alta metoda este ca prazul sa fie insilozat, in santuri, unde se acopera cu nisip.


