AcasăCombaterea daunatorilorBolile nucului: care sunt si cum se trateaza

Bolile nucului: care sunt si cum se trateaza

Bolile nucului pot reprezenta un adevarat pericol pentru o livada de acest fel, mai ales avand in vedere costurile relativ mari de infiintare si intretinere.

De aceea, inainte de a investi in aceasta plantatie este bine sa cunoastem care sunt principalii daunatori si principalele boli la nuc, precum si metodele prin care putem trata.

Bolile nucului: Arsura bacteriana a nucului

Poate cea mai cunoscuta si dura boala care poate aparea la o plantatie de nuc este arsursa bacteriana. Aceasta boala, originara din California, tocmai din 1893, este cauzata de o bacterie care produce necroze, adica innegreste frunzele, precum si alte parti ale plantei, ducand in cele din urma la ofilirea plantei.

Bolile nucului: Frunza de nuci atacată de arsura bacteriana (Imagine de Dave Bevan)
Bolile nucului: Frunza de nuci atacată de arsura bacteriana (Imagine de Dave Bevan)

Chiar si fructele care sunt mai mari si puternice cad prada acestei boli (deoarece partea exterioara si inclusiv miezul este atacat, ceea ce face ca respectivele fructe sa isi piarda capacitatea lor comerciala). Pe frunze, atacul Arsurii bacteriane se manifesta prin niste puncte negre inconjurate de o usoara dunga galbena de jur imprejur.

Bacterioza este raspandita in toate regiunile de cultura a nucului, pagube mari producandu-se mai ales in anii ploiosi, cand recolta poate fi redusa la jumatate sau mai mult.

Arsura bacteriana poate provoca daune majore plantatie si o poate distruge in proportie de 70-80%.

Pe frunze, mai ales in dreptul nervurilor si pe petiol, apar, la inceput, niste pete mici, circulare, care curand se unidifica. Aceleasi pete caracteristice apar si la lastari. Mai tarziu, petele acestea se innegresc la mijloc. Infectia din scoarta patrunde la lemn, care se brunifica, si de aici in maduva. Lastarii se usuca incepand de la varf.

Cel mai mult sunt atacate fructele tinere. La inceput apar pete decolorate, mici, circulare si putin proeminente, care apoi se intind, se adancesc si se innegresc. Ulterior, fructele innegrite se zbarcesc si cad. Cauza principala a intensitatii atacului tine de o densitate mare a pomilor, care creeaza un microclimat umed, agravat si de irigatiile excesive aplicate.

Ce putem face pentru a combate Arsura Bacteriana la nuc

Arsura bacteriana manifestata pe fructe la nuc.
Arsura bacteriana manifestata pe fructe la nuc.

In primul rand, nu trebuie sa neglijam taierile obisnuite care trebuie facute la nuc, iar crengile atacate trebuie eliminate si arse. Foarte important: acestea nu trebuie lasate in preajma pomilor. De asemenea, un motiv pentru care mai apare aceasta boala este si folosirea necorespunzatoare sau din surse nesigure a portaltoilor. Nu in cele din urma se va actiona cu tratamente chimice, in functie de faza de dezvoltare a pomului, precum si de virulenta atacului.

Se recomanda tratamente in urmatoarele stadii:

  • a) la desmugurirea mugurilor, cand florile femele sunt acoperite inca de frunzulite;
  • b) la aparitia florilor femele, cand stigmatele sunt nedesfacute;
  • c) la inceputul brunificarii stigmatelor (dupa polenizare).

Zeama bordeleza, desi produce unele arsuri pe frunze, mai ales la primele tratamente in momentul infloritului, este cel mai eficace mod de combatere atar pentru bacterioza, cat si pentru antracnoza.

Trebuie ca in perioada dintre inceputul si sfarsitul infloritului florile femele, care dureaza circa 30-35 zile, pomii sa fie protejati prin aplicarea a 2-3 tratamente cu sulfat de cupru, la intervale de 15-20 de zile unul de altul.

Alte 3-4 tratamente se aplica toamna (un tratament) si iarna (2-3 tratamente).

Tot legat de subiectul nostru – bolile nucului, trebuie sa precizam ca inca o boala, des intalnita este si antracnoza nuclui sau brunificarea frunzelor si a fructelor, provocata de ciuperca Gnomonia junglandis.

Antracnoza nucului

Si aceasta boala a nucului (micoza) poate provoca daune importante, daca nu se fac tratamente preventive la timp. Antracnoza se manifesta prin niste pete galbene, apoi tot mai inchise la culoare, care apar pe frunze, ramuri, cat si pe fructe. Acest tip de ciuperca apare in special pe timp rece si cu umiditate ridicata.

Antracnoza nucului - Cum se manifesta boala pe o frunza de nuc
Antracnoza nucului – Cum se manifesta boala pe o frunza de nuc

Nucile pot ramane mici si nedezvoltate daca atacul acestei boli este virulent. Si frunzele, daca sunt atacate puternic, se vor ofili, iar apoi vor cadea. In cazul unui atac pueternic, fructele ajung sa se inegreasca, iar pomul slabeste tot mai mult, pana cand o buna parte din productie este compromisa.

Prima masura de combatere este strangerea si arderea, chiar din toamna, a tuturor frunzelor cazute. Stropirile cu zeama bordeleza facute repetat in lunile iunie-iulie, dau rezultate bune, impiedicand infectarea frunzelor.

Este bine ca tratamentele contra antracnozei si bacteriozei, care se fac din luna iunie, pana la intarirea cojii, sa fie asociate cu cele de combatere a carpocapsei (viermele nucilor), un daunator periculos, prin adaugarea unor insecticide.

Cancerul bacterian

Cancerul bacterian este o boala a nucului care ataca preponderent lastarii tineri, pe ramuri de cativa ani. La acest atac este important de precizat ca el isi diminueaza din virulenta odata cu trecerea timpului insa netratat poate aduce daune plantatiei.

Boala se manifesta prin pete negre la culoare de jur imprejurul mugurilor. Semnul caracteristic pe care il poate observa un pomicultor este ca in prmavara mugurii nu mai intra in vegetatie asa cum este normal. Acesta este un semn destul de precis ca ne confruntam cu boala Cancerului bacterian la nuc.

Bacteria are capacitatea sa patrunda in tesuturile frunzelor in toamna, apoi isi continua raspandirea. Metodete de tratament se aseamana cu cele de la bacterioza nucului.

Boala cernelii, o alta boala a nucului care ataca radacinile

Boala cernelii apare in special la nivelul radacinilor, insa este prezent si pe trunchi si frunze. Culoarea frunzelor devine tot mai deschisa. Unul dintre atacurile tipice este cel de la nivelul trunchiului. Apare un punct, apoi boala se extinde. Pomul poate fi doborat aproape in totalitate din cauza acestei boli.

Cand este prezenta aceasta boala, specialistii recomanda ca ranile sa fie curatate si pus apoi substante cu rol cicatrizant. Pentru a nu ne confrunta cu aceasta boala trebuie sa evitam solurile cu umiditate ridicata si in acelasi timp acide.

Daunatori pe care ii regasim la nuc

Acarianul rosu al pomilor

Este o boala pe care o regasim la mai multe specii de pomi, insa si la nuc. Daunatorul ierneaza in stadiu de ou, apoi dezvolta pana la 5 generatii in cadrul unui an.

Atacul are ca efect asupra pomului de nuc o depigmentare a frunzelor spre o culoare albicioasa. Pe masura ce daunatorul avanseaza, coloritul se transforma in rosiatic. Efectul este uscarea frunzelor. Acestea cad. De asemenea, mugurii au de suferit si implicit productia de fructe.

Ce este de facut in cazul acestui daunator? Trebuie realizat in primul rand un tratament la inceputul dezmuguritului, pentru a ne asigura ca eliminam ouale depuse. Apoi, in vegetatia se intervine cu 2 tratamente acaricide.

Viermele fructelor

O boala a nucului, provocata de un daunator, pe care il regasim de altfel si la alte specii pomicole, este si viermele fructelor. Acesta are capacitatea sa se ascunda si sa ierneze perioade lungi sub frunze cazute, in locurile de depozitare a fructelor si chiar in crapaturile din scoarta copacului.

Viermele nucii (Fotografie de Ken Gray)
Viermele nucii (Fotografie de Ken Gray)

Primul atac se manifesta prin rosatori asupra pielitei fructului, insa daca nu este indepartat, acesta patrunde in fruct si incepe sa consume pulpa, ceea ce inseamna ca va provoca pagube insemnate.

Ca si combatere se folosesc capcanele cu feromoni sexuali tip Atrapom.

Paduchele mic de frunze de nuc, bolile nucului
Paduchele mic de frunze de nuc, bolile nucului

Bolile nucului: Paduchele din San–José

Paduchele din San-Jose este o alta amenintare reala asupra nucului, deoarece ierneaza pe ramuri si poate sa atinga chiar 3 generatii intr-un an, ceea ce rezulta intr-un atac mult mai violent asupra pomilor.

Acest paduche ataca deopotriva atat ramurile, trunchiul, precum si frunzele, pe acestea din urma aparand niste puncte rosii. Fructele atacate nu mai au capacitatea de a creste, iar pomii tineri cu o astfel de boala se vor usca in circa 2 ani.

Tratamentul este unul specific care se va realiza atat la inceputul migrarii larvelor de sub scut, apoi inca o data dupa o saptamana si 3 zile.

Metode de combatere a bolilor si daunatorilor la nuc pana la intrarea pe rod

(1) La pornirea in vegetatie, pentru bacterioza si antracnoza, se vor utiliza fungicide pe baza de cupru precum Alcupral 50PU, conc. 0,3%; Champ 77WG – conc 0,3%; Triumf 40 WG – conc. 0,3%, Kocide 2000 conc 0,3%; Funguran OH 50WP – conc 0,3%.

(2) La inceputul dezmuguritului (aprilie), pentru bacterioza si atracnoza etc. se vor utiliza fungicide pe baza de: captan (Captan 80 WDG – conc. 0,15%, Merpan 80 WDG – conc 0,15%), mancozeb (Dithane M 45 – conc 0,2%), tiofanat metil sau folpet (Folpan 80 WDG – conc. 0,2%).

Tot la inceputul dezmuguritului, insa pentru a combate paduchele de San-Jose, paduchii testosi, acarienii, afidele etc. se vor utiliza produse pe baza de acetamiprid (Mospilan 20 SG – doza 0,45 kg/ha) + ulei vegetal (Toil – conc. 0,5%).

(3) La cresterea lastarilor, in luna mai, pentru a trata bacterioza si antracnoza, se vor utiliza unul din din fungicidele recomandate la tratamentul 2 sau un produs pe baza de cupru.

Tot la cresterea lastarilor, dar pentru a combate afidele, acarienii etc. se pot utiliza insecticide pe baza de tiacloprid (Calypso 480 SC – conc. 0,02%), deltametrin (Decis Mega – conc. 0,015%), alfa cipermetrin (Fastac 10 EC – conc 0,02%) etc.

(4) In iunie, august, pentru a combate bacterioza si antracnoza se vor utiliza unul din fungicidele recomandate la tratamentul 2 sau un produs pe baza de cupru.

Pentru a trata paduchele din San-Jose, sau afidele, acarienii, se vor folosi insecticide pe baza de crorpirifos + deltametrin (precum Pyrinex Quick – conc. 0,1%), clorpirifos, acetamiprid (Mospilan 20 SG/SP – conc. 0,025 – 0,03%).

(5) La caderea frunzelor, pentru patogeni micotici si bacterieni, se vor utiliza fungicide pe baza de cupru.

Bolile nucului: Metode de combatere dupa intrarea pe rod

(1) La pornirea in vegetatie (martie), pentru a trata bacterioza sau antracnoza se vor folosi fungicide pe baza de cupru: Alcup ral 50P – conc. 0,3%; Champ 77WG – conc. 0,3%; Triumf 40WG – conc. 0,3% etc.

(2) La inceputul dezmuguritului, impotriva bacteriozei sau antracnozei se vor utiliza fungicide pe baza de: captan (Captan 80 WDG – conc. 0,15%, Merpan 80 WDG – conc. 0,15%), mancozeb (Dithane M 45 – conc. 0,2%), folpet.

Paduchele din San-Jose, paduchii testosi, acarienii, afidele – impotriva lor se vor utiliza acetamiprid (Mospilan 20 SG – doza 0,45 kg/ha) + ulei vegetal.

(3) Inceputul uscarii stigmatelor – in aceasta fenofaza, impotriva bacteriozei si antracnozei se vor utiliza unul din fungicidele recomandate la tratamentul nr.2.

Pentru a combate afidele, acarienii, insectele defoliatoare se pot folosi insecticide pe baza de tiacloprid (Calypso 480 SC – conc 0,02%), deltametrin (Decis Mega – conc. 0,015%), alfa cipemetrin (Fastac 10 EC, conc. 0,02%).

(4) In fenofaza de crestere intensa a lastarilor, pentru bacterioza se pot utiliza fungicide recomandate tot la tratamentul nr 2. Impotriva viermelui fructelor, a afidelor, acarienilor se pot folosi insecticide pe baza de tiacloprid, deltametrin, alfa cipermetrin.

In iunie si iulie se vor face din nou tratamente impotriva bacteriozei. De asemenea, impotriva viermelui fuctelor si a afidelor se vor face tratamente pe baza de clorpirifos + deltametrin, precum Pyrinex Quick – conc. 0,1%.

Surse bibliografice:

“Pomi, arbusti fructiferi, capsun – Ghid tehnic si economic”, Institutul de Cercetare-Dezvoltare pentru Pomicultura si Societatea Nationala a Pomicultorilor din Romania, 2014.

Daca apreciati acest articol, va invitam sa urmariti pagina noastra de Facebook:

Va invitam sa urmariti CultivaProfitabil si pe Google News.

Antonio Zaharia
Antonio Zaharia
Pasionat de agricultura si mai ales de consecventa fermierilor de lucra si de a pune pe masa hrana, chiar si in cele mai dificile conditii. Documentam articolele noastre cu agricultori, pomicultori si chiar cu oameni de stiinta din cadrul facultatilor de Agronomie.
Articole recomandate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Recomandari pentru tine