AcasăCombaterea daunatorilorAplica aceste masuri simple pentru a combate bolile si daunatorii la pomi

Aplica aceste masuri simple pentru a combate bolile si daunatorii la pomi

Pe langa tratamentele chimice, exista mai multe lucruri pe care le putem face pentru pomii din gradina noastra, astfel incat acestia sa se pastreze sanatosi.

Iata cateva dintre aceste masuri, conform autorilor Ing. N. Lupsa, Ing. St. Balanescu, din lucrarea Ghidul gradinarului amator, 1976.

Razuirea trunchiului si strangerea scoartei rezultate (sa nu fie lasata la baza pomului).

Taierea ramurilor uscate, a celor atacate de fainare. De asemenea, fructele mumifiate ramase in pom este bine sa fie stranse si ele.

Greblarea din toamna a frunzelor cazute.

Culegerea cuiburilor de omizi; dupa caderea frunzelor se observa in pom frunze uscate stranse la un loc, care sunt cuiburi de omizi.

Capcane

Folosirea de braie capcana si cuiburi capcane. Acestea se pot face din funii de paie sau rogojini rupte, late de 15-20 cm, cu care se incinge trunchiul pomului la inaltimea de 80 – 100 cm deasupra solului. In aceste braie se cuibaresc o serie de daunatori (in special omizile viermelui fructelor).

Braiele se aplica toamna in septembrie – noiembrie si primavara in martie – mai. Periodic, la 5-7 zile capcanele se controleaza, distrugandu-se insectele aflate in ele.

Cuiburile capcane se fac din somoioage de paie, iarba, fan, care se aseaza la bifurcatia ramurilor, in primavara. In ele se cuibaresc de obicei gargarite. Din cand in cand, aceste cuiburi se aduna.

Folosirea inelelor cleioase

Acestea sunt eficiente impotriva insectelor care nu pot zbura: cotari si toate omizile. Inelele sunt confectionate din benzi de hartie impermeabila, lata de 10-15 cm, care se fixeaza pe trunchiul pomului, inconjurandu-se, la distanta de 1 m de la pamant.

Capetele benzii trebuie sa se petreaca si sa fie lipite bine de trunchi, pentru a nu lasa loc de trecere pe sub ele. Apoi toata banda se unge cu un clei preparat astfel: intr-un vas asezat pe foc se pune 1 kg de ulei de floarea-soarelui. Dupa ce uleiul se incalzeste bine se introduce in vas, bucatica cu bucatica, cantitatea de 1,5 kg sacaz, lasand sa fiarba 20-25 minute.

In timpul fierberii se amesteca bine pentru a evita lipirea sacazului de vas. Cleiul este bun atunci cand ramane vascos cel putin 1-2 luni si nu se scurge sub actiunea soarelui.

Inelele cleioase se aplica toamna, incepand cu luna septembrie sau primavara devreme. Ele vor ramane pe pom pana cand sunt pline de insecte.

Schema tratament semintoase pentru pomi fructiferi sanatosi

Daca apreciati acest articol, va invitam sa urmariti pagina noastra de Facebook:

Va invitam sa urmariti CultivaProfitabil si pe Google News.

Antonio Zaharia
Antonio Zaharia
Pasionat de agricultura si mai ales de consecventa fermierilor de lucra si de a pune pe masa hrana, chiar si in cele mai dificile conditii. Documentam articolele noastre cu agricultori, pomicultori si chiar cu oameni de stiinta din cadrul facultatilor de Agronomie.
Articole recomandate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Recomandari pentru tine