AcasăStiri APIAAPIA: Plati in avans de pana la 70% pentru fermieri

APIA: Plati in avans de pana la 70% pentru fermieri

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează beneficiarii care au depus Cererea unică de plată aferentă Campaniei 2019 că, în data de 17 septembrie 20919, a fost aprobată Decizia de punere în aplicare a Comisiei nr. 6536, conform unui comunicat al Ministerului Agriculturii.

Decizia precizeaza ca mai multe state membre ale Uniunii, inclusiv România, sunt autorizate să aplice derogări, în anul de cerere 2019, de la articolul 75 alineatul(1) al treilea paragraf din Regulamentul (UE) nr. 1306/2013 în ce privește nivelul avansurilor pentru plățile directe și pentru măsurile de dezvoltare rurală legate de suprafață și de animale.

Astfel, statele membre pot face plăți în avans de până la 70 % în cazul plăților directe enumerate în Anexa I la Regulamentul (UE) 1307/2013.

De asemenea, se pot acorda plati in avans de până la 85% în cazul sprijinului acordat în cadrul măsurilor dedezvoltare rurală menționat la articolul 67 alineatul (2) din Regulamentul nr. 1306/2013.

Campania de plăți în avans se va derula în perioada 16 octombrie-30 noiembrie 2019, în conformitate cu prevederile Regulamentului (UE) nr. 1306/2013 al Parlamentului European și al Consiliului, și ale Ordinului Ministrului Agriculturii și Dezvoltării Rurale nr. 69/25.01.2019 privind stabilirea modalității de coordonare a implementării schemelor de plăți directe și a ajutoarelor naționale tranzitorii care se aplică în agricultură, la nivelul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale și al Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură.

Daca apreciati acest articol, va invitam sa urmariti pagina noastra de Facebook:

Va invitam sa urmariti CultivaProfitabil si pe Google News.

Antonio Zaharia
Antonio Zaharia
Pasionat de agricultura si mai ales de consecventa fermierilor de lucra si de a pune pe masa hrana, chiar si in cele mai dificile conditii. Documentam articolele noastre cu agricultori, pomicultori si chiar cu oameni de stiinta din cadrul facultatilor de Agronomie.
Articole recomandate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Recomandari pentru tine